14 mart. Cand dai din plans, in ras!
Toamna calda, soare si nici cea mai mica urma de cod galben de ploi. Da, pai cand norii sunt mai jos ca tine prognoza meteo nu mai este valabila. Si pentru ca eram in munti si nu mergea telecabina care sa ne urce la Babele, am ramas sa admiram peisajul. Eram patru oameni in toata firea, care se bucurau de natura. Mai exact doua familii,eu cu sotul meu si cea de-a doua pereche de fini. Baietii voiau sa urce cat mai sus si sa se catare. Noi, nu chiar atat de exploratoare, am ramas langa masina sa ne pozam si sa ne bucuram de privilestea din jur. Pana la un moment dat…
Hai cu pozele!
Da, pai photo Shootingul nostru a tinut cred vreo jumatate de ora, 45 de minute. Nu mai stiu exact. Eu ii faceam poze pentru Instagram, ea incerca sa nu ma cuprinda toata in peisaj.
Dupa o intreaga maimutareala se aude un zgomot ce semana cu cel al pocilor mistreti. Fina mea, repede sa urce in masina, speriata. Cand ne ridicam privirile spre cer erau corbii care scoteau sunetele alea. Si am inceput sa radem, ca sa vezi si sa nu crezi. Totul e sigur, nu putem pati nimic. Si ne-am mai maimutarit pe acolo ceva vreme.
Insa, de nicaieri apare un caine negru langa noi. Eu eram in dreapta masinii, chiar langa portiera, fina-mea era in spatele masinii. Cainele face greseala sa il apuce cascatu’, si eu ii zaresc coltii si ochii atintiti la mine. Fina-mea ma intreaba daca a plecat, eu pe un ton jos si cat se poate de calm ii zic” Deschide portiera si urca in masina!”, ca si cum eram vreo supereroina si ii salvam pielea,dar imi tremurau chilotii. Un mix de sentimente era pe capul meu de gravida. Asta pentru ca stiu ca ea se sperie usor si nu voiam sa mai si tipe. In cateva secunde,cu ochii la caine si mana pe usa eram aproape si cu centura in jurul gatului in masina . Dupa ce am urcat am inceput amandoua sa radem cu lacrimi. Ne uitam la bietul animal, care se asezase confortabil langa usa masinii si radeam de noi.
Nu a durat mult pana ne-au vazut barbatii nostri plecati in expeditie cateva sute de metri mai sus. Puteam sa jur si i-am si zis finei, ca Dragos vine si mangaie javrelul pe cap, ca pe cel mai pasnic animalut. Zis si facut. Au urmat vreo cateva minute bune de ras, ca sarise si mama rimelului si au venit si baietii sa mangaie potaia. Am recuperat si ochelarii lasati pe bord si ne-am adunat si fricile de pe jos. Dupa ce au urcat si ei in masina au mai venit vreo 3 bucati de patrupezi, asa ca nu stiu cat de bine este sa mergi singurel pe acolo. Si oricat ai iubi animalutele cand sunt mai multe si flamande, mai bine nu te risti sa te alerge .
Am ras in dupa-amiaza aia de zici ca am facut abdomene o zi intreaga. Asa ca daca vreti sa mergeti in zona Telecabinei Pestera incercati sa nu mergeti singuri.
No Comments