Si viata merge mai departe!

Si viata merge mai departe!

Se deschide o noua carte, pe fila noua, cu miros proaspat si cerneala vie! Asa sunt începuturile. Dar inainte de a se incepe ceva, undeva in Univers se incheie un ciclu al vieții. Un „cineva” preda stafeta! Si lasa in urma tot, dar tot… Unii poate au fost iubiti si vor fi oameni ce le vor iubi vesnic amintirea, altora le poate ramane doar un suflet necuvantator, dornic de iubire si speriat de singuratatea brusca pe care nu o intelege, dar o simte…

Cand plangi de tristetea din jurul tau!

Un val de tristete m-a cuprins ca o nălucă azi cand am pasit intr-o casa veche, cu iz de boierie candva, dar care zace precum o piatra neșlefuita! Ne-a întâmpinat fericita si plina de bucurie ca se deschide poarta, o catelusa bătrâna! Se vedea ca si peste ea au trecut anii…Avea blanita brazdata de fire argintii si era dornica sa fie mangaiata! Mai ca ar fi spus cat de tare ii lipseste mana ce o mangaia, dar care nu mai este…

Casa parinteasca nu se vinde!

Este o vorba din străbuni. Dar uneori, oamenii se vad nevoiți sa renunte la cuibul în care au crescut si sa materializeze alte lucruri.
Pe mine, bucuria acelui suflet m-a umplut de lacrimi…
Si acum plang si nu e casa noastra si nici nu o sa fie, dar eu am o spiritualutate putin mai dezvoltata.
Cine ma cunoaste îndeaproape stie ca mai am cate un vis cu cei plecati dincolo, ca eu cred ca exista viata si dupa moartea fizica! Iar aceasta experienta mi-a dat sufletul peste cap.

Suflet de mama sau doar om…

Poate unde sunt mama si am doi copilasi, inca mici sunt mai sensibila la anumite lucruri, dar nu cred ca e doar asta.
Uneori si pereții parca vorbesc si isi plang soarta. Casa e in paragina, pereti crapati, dezordine, carti uitate si rasfoite, desene facute in creion cu chipurile copiilor…

Lasam tot!!! Nu luam nimic!

De ce ne-or trebui atatea, cand in fond avem nevoie de atat de putin…
Avem nevoie doar de iubire!
Sa o dam celor din jur si sa o primim. Sa crestem copii in iubire, cu sufletul, ca mai apoi sa aibă sufletul de om sau cum am simtit eu azi, ca acelui patruped iubitor.

Uneori banii primeaza!

Nu pot sa zic multe, din bun simt, dar unora li se citeste pe chip setea de bani si lipsa de empatie! Poate au fost privati de iubire sau viata i-a incercat atat de mult ca nu ii mai misca nimic.
Fiul care ne prezenta casa era foarte detasat si lipsit de resentimente sau emoții. Poate a trecut de multa vreme de gandul de casa parinteasca, de familie, mama, tata sau legăturile nu au fost asa stranse…
Cert este ca eu am simtit tristete. Urmele celor ce au fost candva stapani aici, inca zac in casa ce sta sa cada… Rareș a plecat cu o medalie onorifica, cum se dadeau pe timpul comunistilor pentru cei mai harnici angajati. Știu asta de la tataia Dragan, are si el si le avem noi amintire! Erau pe o masuta si Rares se juca cu ele, iar domnul i-a dat una suvenir.

Lasam urme!

Bantuim putin pamantul, apoi zburam spre necunoscut! Nu stiu ce m-a mișcat mai tare, sufletul de catel, casa care striga a disperare o renovare de la caramida sau lucrurile batranilor, inca pe pozitii…

Poate si gandul ca vom lasa si noi totul aici si vom pleca candva, dar nu cred  ca asta ma sperie.
E normal sa cresti, sa mergi mai departe! Dar e un fir invizibil de iubire si de sange care te tine legat de locuri, chiar si cand esti la sute de kilometrii departare de casa natala.
Ar fi frumos sa ne putem creste copiii cu gandul conservarii trecutului. Nu stai acolo, fa o casa de vacanta sau macar ai grija de ea din cand in cand!

Finalul e asigurat tuturor!

Intr-un final cu totii plecam, dar conteaza ce ramane in urma noastra, oameni ce ne iubesc sau macar un caine…

Zambiti si iubiti!

Iulia
iulia@filtrualbastru.ro
No Comments

Post A Comment